Steaua ar fi fost implicată într-un blat. Potrivit lui Ion Vlădoiu (49 de ani), conducerea le-ar fi transmis fotbaliștilor că nu trebuie să câștige o partidă cu Gloria Bistrița, din septembrie 2000. Partida la care face referire fostul fotbalist s-a încheiat la egalitate, 1-1.
Vlădoiu a mărturisit că a avut o bară în ultimele minute, când scorul era egal, iar ulterior a fost schimbat de antrenorul Victor Pițurcă. „În sezonul 2000-2001, la un meci cu Bistrița, ni s-a spus că nu trebuie să câștigăm. Am rămas șocat. Eu am dat bară și la două minute am fost schimbat„, a declarat Ion Vlădoiu pentru Gsp. ro.
Finalul sezonului a găsit Steaua pe prima poziție, acela fiind primul titlu din cariera de antrenor a lui Pițurcă. Gloria Bistrița încheia stagiunea pe locul 7.
Vlădoiu a evoluat pentru Steaua în perioadele (1990-1993, 1995-1995 și 2000-2001). Fostul atacant a marcat în total 60 de goluri, în 122 de prezențe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER